Priveşte-mă aşa cum sunt. Cuvinte şi imagini ale femeilor rome.

Introducere Priveşte-mă aşa cum sunt. Cuvinte şi imagini ale femeilor rome Peste tot în Europa, majoritatea romilor trăiesc sub limita sărăciei, cu un acces scăzut la educaţie şi la piaţa muncii, în condiţii care determină ca speranţa lor de viaţă să fie mult scăzută faţă de cea a majoritarilor, în condiţii care anihilează stima lor de sine şi care îi determină să-şi reprime sentimentul propriei lor identităţi. Ca membre ale unei etnii care a fost oprimată timp de secole şi care continuă să fie marginalizată, situaţia femeilor rome este cu atât mai dificilă, acestea aflându-se la intersecţia a multiple discriminări: de etnie, de gen, de clasă socială. Majoritatea femeilor rome îşi trăiesc viaţa între aceste coordonate, prinse între discriminările societăţii majoritare (care le priveşte ca fiind parte dintr-o etnie „nedemnă”, „periculoasă”, „primitivă”, etc.), între discriminările unei societăţi organizate patriarhal (care menţine femeile într-o stare de marginalitate şi tăcere, punând asupra lor povara muncilor socotite exclusiv „feminine” şi povara unor norme şi prescripţii inerente „feminităţii”) şi între discriminările unei societăţi axate pe individualism, proprietate şi consum (care are nevoie pentru reproducerea capitalului ca anumite categorii de persoane sa fie menţinute într-o stare de continuă izolare şi sărăcie). Femeile rome sărace trăiesc într-o lume în care discriminarea, excluderea şi marginalizarea par a fi un destin de neevitat, perpetuat de generaţii, în condiţiile în care ele îşi asumă în exclusivitate responsabilităţile pentru muncile casnice şi de îngrijire, au un acces precar la sistemul de sănătate şi de educaţie, suferă violenţe fizice şi verbale din cauza genului şi etniei lor, trăiesc adeseori în adăposturi improvizate, cu veşnica teamă a evacuării de către autorităţi sau a incendierii de către grupuri extremiste, în condiţiile în care majoritatea muncilor la care femeile rome au acces sunt cele refuzate de populaţia majoritară – muncile dificile şi socotite degradante -, în care reproducerea lor este considerată „periculoasă” pentru „puritatea” naţiunii, în condiţiile în care ele asistă la felul în care copiii lor trăiesc aceleaşi discriminări ca şi ele, în ciuda discursurilor neoliberale care promit o aparentă evoluţie spre o societate mai democratică. În ultimii ani, un val de reacţii negative împotriva populaţiei rome în general şi a femeilor rome în special se poate observa în mass media românească şi europeană, confirmând încă o dată că opinia publică e încă dominată de stereotipuri şi prejudecăţi în privinţa etniei rome. În acelaşi timp, studii recente arată o creştere a nivelului de intoleranţă al societăţii româneşti faţă de populaţia de etnie romă. În acest context, prezenţa femeilor rome în sfera publică europeană a fost şi continuă să fie un subiect controversat, aspecte relevante ale vieţilor lor fiind neglijate, în timp ce sunt scoase în evidenţă elemente tradiţionale sau acte antisociale, aceste femei fiind trecute la categoria „cauze” ale unor probleme sociale, ele nefiind considerate, aşa cum ar fi corect, persoane ale căror vieţi/condiţii reflectă politici publice şi construcţii culturale nedrepte. Acest fapt conduce la construcţia unei imagini false care nu reflectă identităţile femeilor rome. Acest fenomen (de învinovăţire/blamare) nu este caracteristic doar societăţii româneşti actuale, ci are adânci rădăcini în istorie, atât în cea românească cât şi în cea europeană, femeile rome fiind în mod continuu prezentate, prin intermediul diferitelor medii, în posturi stereotipice şi denigratoare. Construcţiile acestor imagini false ce nu reflectă identităţile femeilor rome (ci reflectă doar situaţiile de marginalitate în care le plasează societăţile majoritare) se constituie în adevărate cercuri vicioase, care acţionează atât la nivelul mentalului colectiv, accentuând rasismul din societate, cât şi asupra altor mecanisme sociale, şi care predetermină/prefigurează în mod negativ modul de viaţă şi evacuării de către autorităţi sau a incendierii de către grupuri extremiste, în condiţiile în care majoritatea muncilor la care femeile rome au acces sunt cele refuzate de populaţia majoritară – muncile dificile şi socotite degradante -, în care reproducerea lor este considerată „periculoasă” pentru „puritatea” naţiunii, în condiţiile în care ele asistă la felul în care copiii lor trăiesc aceleaşi discriminări ca şi ele, în ciuda discursurilor neoliberale care promit o aparentă evoluţie spre o societate mai democratică. În ultimii ani, un val de reacţii negative împotriva populaţiei rome în general şi a femeilor rome în special se poate observa în mass media românească şi europeană, confirmând încă o dată că opinia publică e încă dominată de stereotipuri şi prejudecăţi în privinţa etniei rome. În acelaşi timp, studii recente arată o creştere a nivelului de intoleranţă al societăţii româneşti faţă de populaţia de etnie romă. În acest context, prezenţa femeilor rome în sfera publică europeană a fost şi continuă să fie un subiect controversat, aspecte relevante ale vieţilor lor fiind neglijate, în timp ce sunt scoase în evidenţă elemente tradiţionale sau acte antisociale, aceste femei fiind trecute la categoria „cauze” ale unor probleme sociale, ele nefiind considerate, aşa cum ar fi corect, persoane ale căror vieţi/condiţii reflectă politici publice şi construcţii culturale nedrepte. Acest fapt conduce la construcţia unei imagini false care nu reflectă identităţile femeilor rome. Acest fenomen (de învinovăţire/blamare) nu este caracteristic doar societăţii româneşti actuale, ci are adânci rădăcini în istorie, atât în cea românească cât şi în cea europeană, femeile rome fiind în mod continuu prezentate, prin intermediul diferitelor medii, în posturi stereotipice şi denigratoare. Construcţiile acestor imagini false ce nu reflectă identităţile femeilor rome (ci reflectă doar situaţiile de marginalitate în care le plasează societăţile majoritare) se constituie în adevărate cercuri vicioase, care acţionează atât la nivelul mentalului colectiv, accentuând rasismul din societate, cât şi asupra altor mecanisme sociale, şi care predetermină/prefigurează în mod negativ modul de viaţă şi perspectivele copiilor de etnie romă. Această broşură este rezultatul colaborării unui grup mixt de femei rome şi non-rome şi se doreşte a fi o analiză a imaginii femeilor rome în cultura şi spaţiul public românesc şi european, atât a felului în care această imagine şi procesele construirii ei participă la crearea stereotipurilor şi a practicilor de excludere şi marginalizare, cât şi a felului în care posibilităţile femeilor rome de a-şi construi un spaţiu al lor – eliberat de rasism şi prejudecăţi – şi de a vorbi prin propria voce, se pot contura. Analiza intersecţională a situaţiei femeilor rome pe care prezenta broşura şi-o propune rămâne profund conştientă de faptul că noi, cele care am contribuit la alcătuirea ei, avem privilegiul de a vorbi dintr-o poziţie favorizată, prin faptul că noi toate am avut acces la educaţie, prin faptul că o parte dintre noi suntem femei „albe”, prin faptul că avem posibilitatea să dăm voce opiniilor şi dorinţelor noastre de schimbare. Vocile acelor femei care sunt cele mai marginalizate, cele mai exploatate, cele mai precare, cele mai ignorate rămân încă să se facă auzite. Păstrând în minte acest fapt, această broşură – al cărei scop practic este să fie folosită în licee pentru a provoca dezbateri despre rasism, sexism, marginalizare şi strategii de combatere ale acestora – îşi doreşte să se adreseze atât celor marginalizaţi/marginalizate, în speranţa că ar putea servi ca un instrument care să provoace o analiză a situaţiei lor în perspectiva unei schimbări, cât şi majoritarilor, ca un instrument care să-i determine să conştientizeze şi să-şi recunoască propria situaţie privilegiată, indiferent că e vorba de privilegiul de a fi „alb”, privilegiul masculin, de clasă socială, etc., recunoaşterea acestor privilegii deschizând posibilitatea unei contestări eficiente a relaţiilor ierarhice din societate, relaţii care menţin anumite categorii într-o stare continuă de marginalitate.